luni, 26 octombrie 2009

Frica si Innuendo (Insinuare)
































Acum cateva luni un prieten afland despre studiul meu privitor la influenta fricii asupra fiintei umane mi-a sugerat ca ar fi interesant sa reascult piesa muzicala numita Innuendo, lansata in 1991 de formatia Queen.

Asa am si facut.

Am ramas surprins placut de consistenta spirituala a mesajului din versurile cantecului.

Melodia Innuendo o ascultasem si o reascultasem, in trecut de zeci de ori fara sa imi atraga atentia absolut nimic.


Sectiunea mediana, poate cea mai interesanta a fost scrisa de Freddie Mercury, si adaugata mai tarziu in piesa muzicala.




QUEEN - INNUENDO



While the sun hangs in the sky and the desert has sand - In timp ce soarele se leagana pe cer si desertul are nisip

While the waves crash in the sea and meet the land – In timp ce valurile se sparg in mare si intalnesc uscatul

While there's a wind and the stars and the rainbow – In timp ce exista vant si stele si curcubeu

Till the mountains crumble into the plain Pana cand muntii se sfarama in campii


Oh yes we'll keep on tryin' Oh da, noi vom continua sa incercam.

Tread that fine line Pasind pe acea linie fina.

Oh we'll keep on tryin' yeah O da..vom continua sa incercam, da..

Just passing our time........Chiar trecandu-ne timpul.


While we live according to race, colour or creed In timp ce traim in functie de rasa, culoare ori credinta.

While we rule by blind madness and pure greed In timp ce guvernam prin nebunie oarba si lacomie pura.

Our lives dictated by tradition, superstition, false religion Vietile noastre dictate de traditii, superstitii si false religii.


Through the eons, and on and on De-a lungul veacurilor, si in continuare.

Oh yes we'll keep on tryin'Oh da, noi vom continua sa incercam.

We'll tread that fine line Vom pasi pe acea linie fina.

Oh we'll keep on tryin' O, vom continua sa incercam.

Till the end of time Pana la sfarsitul timpului.

Till the end of time Pana la sfarsitul timpului.


Through the sorrow all through our splendour Cu toata tristetea prin splendoarea noastra

Don't take offence at my innuendo Nu te ofensa de aluzia mea.


............................................................................................................................................................

You can be anything you want to be – Tu poti fi orice doresti sa fii

Just turn yourself into anything you think that you could ever be – Doar transforma-te in orice crezi ca ai putea fi vreodata.

Be free with your tempo, be free be free – Fii liber in tempoul tau, fii liber, fii liber

Surrender your ego - be free, be free to yourself – Abandoneaza-ti egoul – fii liber, fii liber fata de tine insati.

............................................................................................................................................................


Oooh, ooh Oooh, ooh

If there's a God or any kind of justice under the sky – Daca exista un Dumnezeu sau orice fel de justitie sub cerul asta.

If there's a point, if there's a reason to live or die – Daca exista un punct, daca exista un motiv sa traiesti sau sa mori

If there's an answer to the questions we feel bound to ask – Daca exista un raspuns la intrebarile la care simtim dorinta sa le punem

Show yourself - destroy our fears - release your mask – Arata-te tu insuti – distruge frica noastra – arata-ti masca


Oh yes we'll keep on trying – Oh da, vom continua sa incercam

Hey tread that fine line – Hey, paseste pe linia fina

Yeah we'll keep on smiling yeah – Da, o sa continuam sa zambim, da

And whatever will be - will be – Si ce va fi, va fi.

We'll just keep on trying – Noi chiar vom continua sa incercam

We'll just keep on tryingNoi chiar vom continua sa incercam

Till the end of timePana la sfarsitul timpului.

Till the end of timePana la sfarsitul timpului.

Till the end of timePana la sfarsitul timpului.

duminică, 18 octombrie 2009

"CAFEA" FARA FRICA






Pe 10 octombrie,
soare, 25 grade, foarte placut, o zi calda de toamna tarzie.
..

Undeva pe malul Dunarii, la o terasa din micul orasel bulgar Svishtov .

.................................
Svishtov -"Свищов", orasul natal al unui mare scriitor bulgar.
Aleko Konstantinov,
cel ce i-a dat viata eroului sau, Bay Ganyo (Nenea Ganyo) - personaj impertinent si neindemanatic,.
.................................

Comandam fiecare cate o cafea Lavazza.

Vin cafelele. Pe farfuriute, langa cescute, intre pliculete cate un mic sul de hartie. Ma chinui sa il desfac pe al meu, si constat ca era un mic ravas.










Citesc textul si raman placut surprins:


Cand cazi de la inaltime
Nu te gandi la aceasta,
Nu te gandi cat e de dur pamantul de sub tine
Ci cum radiaza fetele oamenilor.
....Gandeste-te la ceea ce lasi
In cele mai iubite inimi...............


Sursa :... http://www.oblak.bg10.com/

duminică, 17 mai 2009

Ce ar fi daca noi? -- What if we


MALTA

Versuri             - Gregory Bilsen

Muzica              - Marc Paelinck  

Interpretare   - Chiara







Words of wisdom                    -      Vorbe de intelepciune
Prophets and Quotes             -       Profeti si citate
Wise men talking                    -       Intelepti povestind 
Tales from the old                  -       Basme din vechime

I reach for the stars               -       Ajung la stele 
Wherever they are                 -      Oriunde sunt ele
In darkness                             -       In intuneric

We’re lost                                -       Suntem pierduti
Fading away                            -       Ne stingem 

Refrain:                                             Refren:

What if we                               -        Ce ar fi daca noi
Could be free?                         -        Am putea fi liberi?

Mystify                                     -        Invaluind in mister
Our wisdom in time                -        Intelepciunea noastra in timp
And one day we’ll see             -        Si intr-o zi vom vedea

What if we                                -        Ce ar fi daca noi
Found the key?                       -        Am gasit cheia?

Throw the dice                        -         Aruncati zarurile
Unravel our lies                       -         Dezvaluiti minciunile noastre
And learn how to be                -         Si invatati cum sa sa fiti


All the madness                       -          Toata nebunia
Feeding our soul                      -          Ce ne hraneste sufletul
Take a wild guess                    -          Indrazniti sa ghiciti
Out of control                           -          Fara nicio retinere

There will be a star                 -         Acolo va fi o stea
No matter how far                  -          Nu conteaza cat de departe
Shiiiiii-ning                               -          Straluciii-ind

One day                                   -           Intr-o zi 
We’ll sail away                        -           Noi vom porni intr-acolo

Refrain:                                                 Refren:

What if we                               -            Ce ar fi daca noi
Could be free?                        -             Am putea fi liberi?

Mystify                                    -             Invaluind in mister
Our wisdom in time               -             Intelepciunea noastra in timp
And one day we’ll see            -             Si intr-o zi vom vedea

What if we                               -             Ce ar fi daca noi
Found the key?                      -             Am gasit cheia?

Throw the dice                       -             Aruncati zarurile
Unravel our lies                     -             Dezvaluiti minciunile noastre
And learn how to be              -             Si invatati cum sa fiti

Break:

If you don’t know your destination   - Daca nu stii destinatia ta
Who determines your destiny?         - Cine iti determina destinul?

Refrain:                                                    Refren:

What if we                                     -        Ce ar fi daca noi
Could be free?                              -         Am putea fi liberi?

Mystify                                          -         Invaluind in mister
Our wisdom in time                     -         Intelepciunea noastra in timp
And one day we’ll see                  -         Si intr-o zi vom vedea

What if we                                     -          Ce ar fi daca noi
Found the key?                            -          Am gasit cheia?

Throw the dice                             -          Aruncati zarurile
Unravel our lies                            -          Dezvaluiti minciunile noastre
And learn how to be                     -          Si invatati cum sa fiti.


vineri, 17 aprilie 2009

INTERVIU JOE DISPENZA - partea a doua


(Continuare)  






Veerus & Maxie Devine - Clockism (Original Mix)
Asculta in timp ce citesti»


 O persoana careia nu-i place cum se simte, sa priveasca acest simtamant si sa-si spuna: il pot preda unei minti mai mari, ma pot reinventa pe mine insumi, pot ajunge la eu, cel  ideal .

Lasa-ma sa incep sa gandesc in moduri diferite! Ce carte sa citesc, ce informatie sa primesc pentru a ma inspira, sa incep sa creez o renastere in mine insumi?

 Dar cei mai multi oameni devin dependenti de exterior, sau de droguri, in aceasta ordine.
  
 I: Nu neaparat droguri ilegale, ci chiar medicamente. Daca persoana doreste, poate creierul sa faca aceste schimbari, in prezenta altor substante chimice, medicamente?
 R: Anumiti oameni au nevoie de medicamente, deoarece exista un dezechilibru chimic in creierul lor. Dar amintiti-va: o schimbare in constiinta produce o schimbare in reactiile chimice, si reactiile chimice sunt emotii si emotiile sunt energie si corpul incepe sa se regleze pe un nou set de reactii chimice.
  
 I: Ce se intampla cand cineva ia antidepresive de mult timp si vrea sa nu o mai faca.

 R: Nu as sfatui pe cineva sa inceapa brusc fara sa studieze putin.

 In cultura noastra definitia conceptului de liber arbitru este atat de bizara! Noi nu avem cu adevarat liber arbitru. Avem optiuni care se bazeaza pe ce cunoastem si asta nu este liber arbitru. Liberul arbitru inseamna sa faci o alegere bazandu-te pe lucruri necunoscute. Problema cu necunoscutul este ca daca traim focalizati pe a supravietui, condusi de adrenalina si cortizon, aceste substante chimice sunt exact cele care ne permit sa ne fie frica de necunoscut. Daca am fi un animal salbatic incercand sa supravietuiasca si vedem, auzim, simtim ceva neobisnuit pentru noi – de exemplu o masina – vom fugi. Deci, cand noi traim condusi de aceste substante chimice de vigilenta (adrenalina si cortizon) niciodata nu vom considera necunoscutul ca o aventura. Atunci, liberul arbitru devine alegerea intre doua marci de medicamente pentru dureri de cap. Asta este singura solutie din acest univers?  

 Daca meditam, aducand continuu atentia inapoi la momentul prezent, concentrandu- ne pe respiratie si fiind atenti, schimband neuro - sistemul “dai si fugi” cu cel de relaxare, vom re-regla neuro - sistemul nostru, vom produce unde alfa in creierul nostru, care apoi vor regla schimbari chimice in corpul nostru.

 Sa luam persoana care ia medicamente - de exemplu prozac. Exista studii care dovedesc ca daca face gimnastica aerobica timp de 6 saptamani este mai bine decat daca ia acest medicament. Persoana care vrea sa renunte la prozac trebuie sa se decida. Trebuie sa-si spuna: poate ca sunt depresiv, dar inca trebuie sa fiu capabil sa gandesc mai inalt decat ma simt. In momentele mele cele mai intunecate trebuie sa cred ca acestea vor trece.

 Pe un tomograf excitabilitatea si depresia arata la fel: prima este a privi spre viitor spre ce va veni, depresia este a privi spre trecut si a nu vedea viitorul. Din punct de vedere functional sunt la fel. Cei mai multi oameni care sunt nelinistiti sunt depresivi si invers. Este de fapt a trai in trecut sau in viitor dar nu in momentul prezent.

 Acea persoana care vrea sa renunte la PROZAC trebuie sa invete foarte multe despre sine, despre starile limitate ale mintii, despre depresie, sa cunoasca nuantele ei pentru a face alegeri diferite.

Ajungand la a aplica ceea ce a invatat isi spune : Cum ar fi sa fiu o persoana fericita? Pe cine cunosc in viata mea care este fericit? Ce calitati are? Pe cine admir in viata mea si cu care vreau sa seman? Ce ar trebui sa schimb in mine? Ce ganduri continui sa gandesc incat produc aceleasi substante chimice care ma fac sa ma simt in acelasi mod si sa ajung atat de jos?

 Aceasta descoperire de sine va incepe sa schimbe creierul. La inceput va fi dificil, deoarece mintea neantrenata este ca un cal naravas, dar daca insistam catre acel ideal despre noi insine, nu numai ca vom schimba creierul doar gandind, ci si atunci cand ne spunem: azi nu ma ridic din pat pana cand nu ma simt o alta persoana.

 In momentul in care incepem sa simtim bucurie, ridicare, inspiratie, conditionam corpul fata de o minte noua. Pur si simplu trimitem un nou semnal chimic corpului. Sa memoram acel simtamant pentru ca el este ceea ce suntem cu adevarat. Putem memora acel simtamant la fel de bine cum am memorat suferinta.

 E nevoie de insistenta pentru a ajunge aici, nu putem sa o facem o singura data (se poate intampla si asta, dar persoana trebuie sa fie foarte decisa ca asta se va intampla). De cele mai multe ori cand luam o decizie o facem de genul: ma voi schimba incepand de luni, etc.

 Cand suntem intr-o criza si ne decidem, spunem: asta este, m-am hotarat! Pentru prima oara corpul primeste semnalul: de data asta e serios! Mintea si corpul incep sa lucreze impreuna. Nu trebuie sa asteptam o criza, putem incepe sa facem asta pentru ca ne simtim grozav, suntem intr-o stare de gratitudine, iubim viata noastra si vrem mai multe experiente bune.

 Cand acea persoana care este deprimata incepe sa aplice cunoasterea dobandita, sa faca meditatii, sa faca exercitii de aerobica, incepe sa descopere unele parti din sine insusi (aflate in memoria sa) si sa-si spuna: acea experienta mi s-a intamplat acum 20 de ani si nu am stiut ca de fiecare data cand ma gandesc la ea produc aceleasi substantele chimice ca si cum experienta se produce in acest moment, 20 de ani am conditionat corpul sa fie intr-o stare de depresie. Nu stiu cum sa ma schimb!

  Aceasta persoana trebuie sa se intoarca la evenimentul care a cauzat acea emotie? NU! Tot ce trebuie sa faca este sa dez - memoreze acea emotie. Cand face asta, se uita la acel eveniment si isi spune: acel eveniment a fost exact ce am avut nevoie in acel moment, pentru a ma face cine sunt acum, ca personalitate. Scuzandu-ne pe noi insine ca nu ne schimbam datorita unui eveniment trecut, re - intarim identitatea actuala. In concluzie, trebuie sa trecem de la a gandi, la a face la a fi.
 Am vazut ca se poate! Oamenii se simt eliberati. Atunci creierul isi imbunatateste circuitele si chimia interna, pentru a ne mentine pe noul drum.
  
 I : Imi place cum folositi modelul calculatorului, pentru ca oamenii se pot relationa cu acesta. Sa trecem la nivelul tehnologiei, pentru ca ma ingrijoreaza foarte mult, pe multe planuri. Sa vorbim despre interfata dintre dezvoltarea creierului si jocurile pe calculator, acestea fiind aproape toate foarte violente. Ce impact au asupra creierului uman si a fiintei umane?  

 R: Aceasta este o zona periculoasa!

 Atunci cand copii se joaca pe calculator si impusca pe cineva, arunca ceva in aer, darama ziduri, etc, in momentul in care ei depasesc acel obstacol ridicat de joc, creierul lor produce dopamina. Dopamina este substanta chimica a placerii, stimuleaza centrul recompensei din creier. Astfel, copilul petrece ceva timp cu acest incredibil stimulator al senzatiilor. Daca continua sa faca asta, centrul placerii se recalibreaza la un prag mai inalt, avand nevoie de un pic mai multa dopamina ca sa-l faca sa functioneze. Receptorii din centrul placerii sunt foarte receptivi la aceste substante chimice si daca ii stimulam prea puternic, ei se desensibilizeaza si avem nevoie de mai multe substante chimice pentru ai activa. (La fel se intampla si in cazul in care unul dintre soti tipa la celalalt. De fiecare data el trebuie sa tipe un pic mai tare pentru a capta atentia celuilalt.)

 Daca copilul petrece doua ore jucand jocuri pe calculator, creierul este supus prea mult timp unei astfel de stimulari. Asta impinge la un nivel foarte ridicat pragul de sensibilitate al centrului placerii. Apoi copilul se duce la scoala. Deoarece creierul a produs atat de multa dopamina si uneori adrenalina, atunci cand copilul se afla intr-un mediu obisnuit cu stimuli obisnuiti (de exemplu sa se joace cu cainele, sa se plimbe prin parc cu bunicii), acesti stimuli nu vor activa centrul placerii.
  
 I: La multi copii se poate observa o privire pierduta!

 R: Unii nu mai au o placere din nimic, creierul lor are o chimie interna care nu mai este normala.

 Cand a invata ar trebui sa fie o recompensa in sine, acesti copii nu sunt stimulati, asa ca ei adorm sau descopera ca o buna modalitate de activare este sa intre in necazuri. Cand fac prostii, nivelul adrenalinei creste si au un moment in care sunt foarte alerti. Copii nu sunt constienti ca fac asta, fac ceva ca sa simta aceeasi stare excitata, alerta.

 Ganditi-va ce se intampla peste 10 ani cu acesti copii cand se confrunta cu situatii dificile – si-a pierdut cel mai bun prieten, a divortat, etc – corpul fiind intr-o stare chimica diferita! Ce fac ei ca sa se simta mai bine? In loc sa priveasca inauntrul lor si sa integreze durerea si suferinta, ei se vor intoarce catre exterior, catre ceva dinafara care sa-i aduca in starea excitata: poate droguri.

 I: Spuneti-ne ceva despre ciclurile de violenta ca rezultat al starii de excitatie si desensibilizare.

 R: Asta se numeste a programa si programarea creierului se face prin repetitie. Este un proces inconstient.

 Iei un grup de oameni si le spui: iata 5 cuvinte, va rugam sa formati o propozitie cu ele. Daca aceste cuvinte sunt de genul slab, debil, obosit, dupa ce au scris propozitia pleaca de acolo in starea descrisa de cuvinte. Ei nu isi dau seama ca sunt asa, se petrece sub nivelul mintii constiente.

 Deci, creierul incepe sa fie programat intr-un anumit mod datorita stimularii excesive si acea stare devine normala. Cand se petrece asta, se pierde contactul cu realitatea.
  
 I: Genul acesta de oameni nu sunt utili in armata, datorita nivelului lor mare de conditionare?
 R: Da. Daca tu sau eu vedem pe cineva ca este impuscat, vom avea o reactie foarte severa, inclusiv la nivel chimic. Pe termen lung, daca te conditionezi pe tine suficient de mult, vine un moment in care daca apesi pe tragaci nu mai ai aceste reactii puternice. Cei mai buni tragatori de elita sunt asa.
  
 I: Se poate dezvolta un grup de tineri care, teoretic, sa poata fi programati in aceasta directie?
 R: Nu exista lucruri clare care sa dovedeasca asta, dar putem specula zicand ca daca se impinge mai sus pragul centrului placerii, atunci exista posibilitatea ca acestia sa devina dependenti de lucrurile exterioare lor. Astfel se schimba valorile lor, morala lor si in final devin foarte controlabili.
  
 I: Sa vorbim de mintea care se dezvolta, creierul dezvoltandu- se pe deplin abia la 25 de ani. Ce se intampla cu o persoana care si-a petrecut foarte mult timp cu jocurile pe calculator, inclusiv in perioada dezvoltarii sale sociale? Problema multor tineri este lipsa capacitatii de a se putea relationa din punct de vedere social.

 R: Se intampla asta deja.

 S-au facut niste experiente pe copii care se joaca mult pe calculator. Li s-a spus: iti dam un dolar daca te opresti din joc ori de cate ori suna clopotelul. Copii au fost incantati sa participe la experiment pentru a castiga usor niste bani. Rezultatul a fost ca nici unul nu s-a oprit. Ei spuneau: stai asa, inca putin, inca o secunda! Nu puteau sa se opreasca. Dependenta este ceva din care nu te poti opri.

 Noi avem capacitatea de a citi semnele sociale, intr-un mod non - verbal. Daca incepem sa devenim bidimensionali cred ca ne pierdem bucuria vietii. Daca toata aceasta placere este data de niste puncte care se misca pe un ecran si pe care creierul le interpreteaza ca ceva placut, ca o recompensa, atunci cand va veni momentul sa traim in lumea reala vom deveni aproape inapti.
  
 I: Asta seamana cu un tip de autism social!
 R: Da, asa este.
  
 I: Referitor acum la adulti. In domeniul pornografiei exista o stimulare extrem de inalta. Ce se intampla in relatiile in care s-a introdus pornografia de unul dintre parteneri, sau de amandoi?

 R: Pe masura ce imbatranim si traim avand puternice dependente emotionale (budistii le numesc atasamente emotionale), cu cat suntem mai dependenti de emotii, cu atat mai mare este discrepanta intre cum ne prezentam celorlalti si cine suntem cu adevarat, cum simtim cu adevarat. Intre aceste doua nivele sunt simtamintele cu care traim fiecare zi. Cu cat suntem mai dependenti, cu atat mai mare este aceasta discrepanta. Avem nevoie de mediul, oamenii, locurile, lucrurile, experientele care sa ne reaminteasca cine suntem. Fugind de acest gol avem acest simtamant si nu stim cum sa-l facem sa dispara.

 In criza varstei de mijloc ne cumparam o masina noua, ne facem o noua relatie, ne ducem la un club nou, in vacanta, avem nevoie de lucruri si oameni noi, toate acestea folosind mediul exterior, pentru ca sa incercam sa ne amintim cine suntem si sa facem sa dispara acel simtamant ca suntem neimportanti, nefericiti. In aceasta criza ne dam seama ca nimeni si nimic nu ne va face fericit si putem sa prezicem destul de bine cum ne vom simti.

 Urmatorul nivel sunt dependentele: pornografie, cumparaturi, jocuri video, jocuri de noroc, droguri, alcool. Ceva va face ca acel simtamant de gol si durere sa dispara si sa dispara repede. Dar, se aplica aceeasi lege. Data viitoare e nevoie de un pic mai mult pentru a-l face sa dispara. Acest tip de dependenta in care se pierd oamenii, este cel mai bun lucru pe care stiu sa-l faca pentru ca sa dispara acel simtamant. Adevarata schimbare incepe cand ne uitam la acea emotie, cand incepem sa o definim si sa o dez - invatam.
 Persoana care devine dependenta de pornografie si e puternic stimulata, cu timpul, poate deveni dependenta de alcool. Efectul este ca va incerca sa gaseasca noi moduri diferite pentru a crea un nou simtamant, intr-un mod diferit dintr-o experienta similara, consumata. Asa ca ajunge la o limita, dar continua sa o impinga la extrem pentru a avea acel stimul, pentru ca nu stie cum sa faca sa dispara golul.
 Rezultatul final este ca traim intr-o societate foarte nerealista, unde devenim cautatori ai placerii. Avem tendinta sa cercetam mediul inconjurator si sa ne indreptam catre lucrurile care ne fac sa ne simtim bine si ne aduc confort si sa ne departam de lucrurile care ne fac sa ne simtim rau si ne aduc disconfort. Este o stimulare de baza, durere – placere. Aceasta conditionare se petrece si in lumea animala, pentru supravietuire.
  
 Dar daca am inteles ca schimbarea este un proces inconfortabil, ce vom face atunci? In momentul in care nu se simt bine, cei mai multi oameni se reintorc la ce le este familiar si incearca sa creeze un simtamant nou care sa-i faca sa se simta mai bine, astfel incat sa se simta mai mult ca fiind ei insisi. Aceste persoane nu se vor schimba niciodata. In momentul in care se rup de acea continuitate chimica intre gand si simtamant, nevoie si suferinta, corpul intra in haos. Deci, in loc sa se schimbe, aceste persoane alearga catre ceva care sa faca sa dispara simtamantul de gol si durere.

 Se poate trece de la jocuri de noroc la pornografie, de la alcool la droguri, iar motivul adevarat care-i face pe oameni sa faca asta este ca exista un simtamant terifiant si nu stiu cum sa-l faca sa dispara.

 I: In conditiile crizei economice, toate acele optiuni exterioare de a trai de placere s-ar putea sa dispara, pur si simplu pentru ca nu mai avem mijloacele financiare sa ni le procuram. Ce va asteptati sa vedeti la nivelul maselor?

 R: In mod evident vom vedea mult haos! Vom vedea oameni actionand intr-un mod ilogic, pentru ca nu mai pot avea excitarea obisnuita din stimulii exteriori (jocuri pe calculator, masini noi, etc). Stiti, confort, consum, convenabil, capitalism, toate C-urile! Cand aceste lucruri ne sunt luate ne raman valorile. Oamenii care au fost dependenti se vor afla in situatia de a se trezi foarte repede sau a pierde controlul.
  
 I: Care este reteta dumneavoastra ca sa iasa din aceasta situatie, sa se intoarca la umanitate ? Sa se intoarca la a se cunoaste pe sine?

 R: Cand traim crezand ca ceva din afara noastra ne face fericiti si incercam sa acumulam lucruri, nu facem decat sa intarim ego-ul. Daca traim folosind doar substantele chimice pentru supravietuire (ceea ce fac cei mai multi oameni, toata ziua), acele substante chimice produc agresiune, manie, frica, durere, neliniste, suferinta si alte variatiuni pe aceeasi tema. Aceste substante chimice ne determina sa ne concentram toata atentia noastra pe corpul nostru, sa devenim foarte constienti de mediul inconjurator si foarte preocupati de timp.

 Nu suntem prea mult diferiti de un animal care este vanat de un pradator. Pentru a iesi din acea situatie, animalul trebuie sa protejeze sinele - identificat cu trupul – trebuie sa o faca foarte repede si trebuie sa priveasca foarte atent mediul inconjurator, ca sa stie in ce directie sa fuga. O emisie puternica de adrenalina il ajuta sa faca asta.

 Noi traim toata ziua in mod inconstient sub influenta acestor substante chimice, deoarece ne putem astepta sa se petreaca ceva, putem anticipa ca se va petrece ceva. Cand aceste previziuni se indeplinesc ne felicitam singuri spunand: vezi ce destept am fost! Dar, ce se intampla cand anticipam un eveniment si acesta nu se petrece? Atunci apare depresia, nelinistea, insomnia. Noi putem activa raspunsul la stres doar prin gand si cand nu putem sa-l oprim, ajungem la dezechilibru, boala. Cu timpul, acele substante chimice deregleaza genele si corpul si astfel se creeaza bolile.
  

 Cealalta stare a mintii in care traim se numeste creatie. Cand te afli cu adevarat in aceasta stare, uiti de tine insuti. Nu mai exista sine, nu mai exista trup, nu mai exista timp. Esti atat de implicat in ceea ce faci incat gandul devine experienta unui alt sine.

 Acele persoane care traiesc in modul de supravietuire sunt centrate doar pe ele, vorbesc despre problemele lor, se gandesc la ele. Asa se comporta oamenii care gandesc aceleasi lucruri, fac aceleasi lucruri si se asteapta ca ceva sa se schimbe in viata lor, pentru ca aceste substante chimice ne intorc catre actiuni primitive si activeaza circuitele necesare pentru asta. Razboiul, competitia, politica, toate sunt doar versiuni diferite ale acestor substante chimice.

 Starea adevarata de creatie implica un nou set de substante chimice care se relationeaza cu a fi inspirat, a fi vesel, a avea o stare inalta. Acestea nu se gasesc inafara noastra ci inauntrul nostru.

 In starea mea prezenta de ignoranta, atat cat am evoluat ca fiinta umana, pot spune ca atunci cand am experimentat acele momente, sau cand am devenit bucuros fara nici un motiv, bucuria era in mine, nu aveam nevoie de nimeni si de nimic si ma bucuram de mintea mea, aveam tendinta sa nu fiu egoist.

 Cand eliminam barierele, blocajele acelor stari emotionale ale mintii care ne mentin in starea de a intari ego-ul, cand „desfacem” ego-ul, identitatea noastra, atunci patrunde lumina prin noi si avem tendinta sa adoptam acele caracteristici ale puterii din fiinta noastra, ale mintii superioare: sa fim bucurosi, generosi, altruisti, iubitori, inspirati, rabdatori.

 Cred ca adevarata noastra misiune in viata este sa exprimam acea putere din noi prin noi, sa eliminam barierele, blocajele. Cand facem asta, exista o tendinta mai mare in natura noastra ne - egoista sa manifestam unele dintre acele calitati de care are nevoie lumea noastra pentru a se schimba.

- Final -

Traducere Viorica Mocanu

joi, 16 aprilie 2009

Interviu cu Joe Dispenza - Prima parte








Veerus & Maxie Devine - Clockism (Original Mix)
Asculta in timp ce citesti»

Dr. Joe Dispenza este unul dintre cei mai populari protagonisti ai  filmului               " What the bleep do we know?", unde expune inspiratul punct de vedere despre  "Cum sa-ti construiesti ziua intr-un mod pozitiv".

 Dar cunoasterea sa despre creier trece mult dincolo de acele scurte  secvente din film.Doctorul Joe Dispenza ne explica in acest interviu cum lucreaza  substantele chimice in creierul nostru, mentinandu-ne in vechile obiceiuri  si modele comportamentale si ce poate fi facut pentru a depasi aceste tipare. El ne explica cum proliferarea jocurilor video violente este un pericol  pentru societate.

 

  I: Stiti despre ce vorbiti, deoarece ati avut o experienta in viata  dumneavoastra care v-a fortat sa faceti eforturi pentru a va recupera propria sanatate. Puteti sa ne vorbiti despre asta?

  R: Aveam 26 de ani si locuiam in sudul Californiei. Participam la concurs de triatlon si cand ma indreptam cu bicicleta catre o intersecti,  un organizator mi-a facut semn sa virez. Eu am facut-o fara sa ma asigur  si in acel moment a trecut o masina care "mi-a mancat" bicicleta si a  incercat sa "ma manance" si pe mine.

  In urma accidentului am avut 6 vertebre fracturate in coloana, multiple fracturi, fragmente osoase in maduva spinarii si cateva vertebre intr-o  stare foarte proasta. Medicii mi-au pus un diagnostic destul de grav, nu credeau ca voi mai merge vreodata si mi-au recomandat o interventie  chirurgicala complexa, in care sa-mi introduca o tija pe toata lungimea  coloanei, pentru a o sustine. Mi-au spus ca trebuie sa port ghips cel  putin jumatate de an.

Dupa ce am ascultat opinia a 4 chirurgi eminenti, am  luat decizia sa nu ma operez, ceea ce i-a facut sa creada ca mi-am pierdut  mintile. Nu puteam sa-mi imaginez cum voi trai restul vietii cu un  handicapat.

  Am trecut de la modul meu de viata modern: dinamic, cu viata sociala, cu o cariera, conducand masini sport, etc, la cu totul altceva, fiind  imobilizat la pat, stand cu fata in jos.
 
  Principiul in care credeam atunci si inca cred si acum este ca puterea  care a creat corpul vindeca corpul . Momentul in care am luat decizia a  fost critic, deoarece a trebuit sa cred cu adevarat ca pot aplica acest  principiu, astfel incat sa trec de la filozofie la aplicarea practica,  incat sa vad daca pot crea unele efecte in corpul meu. Nu mai aveam nimic  altceva de facut.
 

Am luat doua decizii:

  Prima: nu voi lasa sa treaca nici un gand fara sa-l verific.

A doua: daca cred in aceasta putere, poate ca pot sa creez o relatie cu  ea, sa interactionez cu ea, sa-i dau un model, niste instructiuni.

  Zilnic, timp de 2 ore dimineata si 2 ore seara re -cream in mintea mea  fiecare vertebra in parte. Acesta era planul pe care doream sa-l vada  subconstientul. Cand mintea mea se ducea catre un gand, o frica, o temere,  un simtamant, sau la intamplare, incepeam totul de la inceput. O vigilenta  absoluta. Dupa cateva saptamani procesul a devenit mai usor. Cand am  reusit sa creez acea imagine in intregime, fara nici un alt gand care sa  ma distraga, era ca si cum am atins tinta, ceva era la locul lui. Si am  fost atent la asta!
  Dupa o perioada, am inceput sa observ niste schimbari si procesul a  devenit din ce in ce mai usor, durand din ce in ce mai putin timp. Ce nu  stiam in acel moment era ca imi cream noi legaturi in creier. Cand am  inceput sa observ schimbarile masurabile in corpul meu - referitoare la  durere, senzatii fizice - stiam ca realizasem ceva.

  In zece saptamani si jumatate m-am intors la birou, la munca mea, avea  pacienti, mergeam, nu aveam nici un ghips si nu facusem nici o operatie.

  In acea perioada, in noptile in care nu puteam sa dorm, am facut o intelegere cu mine: daca voi fi in stare sa merg din nou, atunci voi  studia toata viata mea conexiunea dintre minte si corp si conceptul de  minte mai presus de materie.
 
  I: De atunci a trecut ceva vreme. Acum ajutati oamenii sa inteleaga cum  functioneaza creierul, cum interactioneaza cu mintea superioara, cum interactioneaza cu trupul. Imi place ce ati scris: "daca iti schimbi cu adevarat mintea, poti vedea dovezi fizice ca creierul se schimba".
  Putem sa intram in detalii? Ce inseamna asta? Cum se aplica asta?

 R: Conceptul de neuro - plasticitate ne spune ca ori de cate ori invatam ceva nou, facem noi conexiuni prin sinapse. Invatarea creeaza aceste  conexiuni, reamintirea mentine si sustine aceste circuite . E nevoie de  cateva repetitii pentru a face ca grupuri de neuroni sa inceapa sa creeze  relatii pe termen lung. Conceptul de evolutie a creierului se refera la a  invata lucruri noi si a avea experiente noi (astfel imbunatatim partea sa de hard -la fel ca la un calculator).

  Creierul este un organ anatomic, nu cu mult diferit de ficat sau rinichi. Dar mintea este atunci cand creierul este in actiune, cand lucreaza.  Mintea este ceea ce face creierul . Avem milioane de neuroni adunati  impreuna si un neuron mediu are aproximativ 40.000 de conexiuni. Deci  producem nivele infinite de minte, schimband secventele, modelele si  combinatiile in care acesti neuroni emit, se leaga. Cand schimbam mintea,  determinam creierul sa lucreze diferit. 

Un concept din neurologie spune: celulele nervoase ce emit impreuna se  leaga impreuna . Daca zilnic emitem aceleasi ganduri, facem aceleasi  actiuni si adoptam aceleasi sentimente, atunci creierul nu se schimba  niciodata. Ramanem blocati in obiceiuri, in modele fixe, in credinte, perceptii, atitudini si ganduri fixe.

  Prin insistenta si repetitie creierul incepe sa se lege intr-un numar finit de circuite si de modele. Acea structura finita neuro - chimica care  se dezvoltata astfel, noi o numim "cutia creierului". Incepem sa gandim in  interiorul cutiei, prin propria noastra gandire, prin comportamentele noastre, prin propriile stari mentale si sentimente.

  Cum sa gandim "inafara cutiei"? Trebuie sa incepem sa invatam  informatii, sa facem alte circuite. Acele noi conexiuni devin materialul  de baza care va incepe sa-i permita creierului sa exploreze posibilitati,  sa prognozeze evenimente, sa examineze "dar daca...", "cum ar fi sa...". 

Daca facem asta si asteptam timp suficient pentru a incepe sa gasim un raspuns, atunci se activeaza lobul frontal (care este conducatorul, dirijorul). Ce face lobul frontal? Ne permite sa incepem sa luam cunostintele pe care le-am invatat din carti, filozofie, impreuna cu  experientele avute si sa le imbinam in noi paradigme, noi idei si sa facem in mod concret o noua minte.

  Daca suntem capabili sa schimbam mintea noastra si daca reproducem acelasi model in aceeasi secventa, in aceeasi combinatie, atunci grupuri  de neuroni se vor aduna in modele noi si astfel schimbam creierul. Deci, cand schimbam mintea se schimba creierul. Acum, de indata ce creierul se  schimba - anatomia si circuitele sunt diferite - este mai usor sa schimbam  mintea. Asa imbunatatim hardul (la fel ca la un calculator), cand schimbam  mintea schimbam creierul si asta devine un ciclu in sine.
 

  I: Sa vorbim despre activitatile care ajuta la extinderea plasticitatii creierului si in procesul despre care ati vorbit. De exemplu, invatarea unei limbi straine - sa zicem italiana. Ce se intampla atunci?  Explicati-ne un pic, ca sa intelegem.

  R: Avem trei creiere intr-unul, trei creiere care ne permit sa trecem de la a gandi la a face la a fi . Creierul care gandeste este neuro -  cortexul (partea mare, cutata). Este asa pentru ca in aceasta forma  sinuoasa poate intra mai multa materie cenusie. Aceasta parte este  creierul nou, creierul care gandeste cand invatam informatii noi, fapte,  semantica. Nu e suficient sa invatam informatie. Putem invata toate  cuvintele italienesti din dictionar, putem citi un manual, putem asculta niste inregistrari audio, totusi toate aceste informatii sunt inca stocate  in creierul care gandeste.

Acum, pentru a activa al doilea creier trebuie sa aplicam ceea ce am invatat. Trebuie sa personalizam, sa demonstram, sa ne modificam cu  adevarat comportamentul. Cand facem asta vom avea o noua experienta. Cand  traim acea experienta noua, cand suntem in mijlocul ei si folosim toate cele 5 simturi, iar informatiile de la simturi se duc catre creier prin  cele 5 cai diferite, atunci neuroniI se grupeaza si forteaza creierul sa  elibereze substante chimice.

 Acele substante chimice se numesc sentimente. In momentul in care avem un
 sentiment nou, inseamna ca avem o experienta noua. Sentimentele si  emotiile sunt produsul final al experientelor.
 
  I: Deci, putem invata cuvintele, dar pana cand nu ne ducem la o cafenea  italieneasca si gustam un cappucino incredibil si incercam sa vorbim  italieneste, sa interactionam cu chelnarul, procesul nu e complet.
 

R: Tineti minte: cunoasterea este pentru minte, experienta este pentru corp. Trebuie sa invatam corpul ceea ce mintea a inteles intelectual .  Cand suntem in stare sa facem asta, al doilea creier (numit creierul  limbic, creierul ce elibereaza substante chimice) se activeaza. Acum  lucreaza doua creiere impreuna. Comandand mancare italieneasca, avand o conversatie cu chelnarul in italiana, interactionand, experienta face ca mai mult hard (la fel ca la un calculator) sa reflecte ceea ce am facut in  afara noastra. Astfel, corpul primeste un nou semnal chimic.

 Nu este suficient sa ne ducem o singura data la restaurant si sa spunem ca stim italiana fluent. Trebuie sa fim capabili sa repetam experienta.

Cand incepem sa o repetam foarte constienti si plini de dorinta, atunci,  peste un timp, activam al treilea creier. Acesta este creierul "a fi",  trecem de la "a face" la "a fi". Acest al treilea creier este cerebelul,  subconstientul. El ne permite sa tinem minte abilitati, reactii  emotionale, comportamente, conditionari, amintiri asociate. Daca practicam  asta de suficiente ori procesul devine subconstient, conditionand neuro - chimic corpul sa le memoreze, impreuna cu creierul constient.

  Un exemplu: atunci cand eram mici si cineva ne intreba cum se scrie un cuvant si nu puteam sa ne amintim, mana il scria in aer; atunci cand nu ne  amintim un numar de telefon, corpul il stie si il formeaza.
  Asta inseamna ca trupul a devenit minte. Asa se formeaza un obicei,  atunci cand trupul devine minte . Daca repetam experienta de multe ori, ea este stocata in sistemul subconstient, numit sistemul "a fi".
 

Pe la 35 ani, cand suntem in acest sistem, aproape 90% din cine suntem  este legat de comportamente, programe automate. Un exemplu in care corpul  si mintea lucreaza in opozitie: o persoana vrea sa fie fericita, dar a  suferit si a memorat acea stare emotionala (poate timp de 20 de ani).

 Referitor la exemplul cu limba straina: daca continuam sa practicam, va  sosi un moment in care nu ne mai gandim ce spunem, creierul emite intr-un  model sincron si suntem intr-un flux constient. Cand ajungem la acea stare  de a fi, atunci limba straina este fixata, integrata in sistemul nostru  nervos si nu mai presupune nici un efort.
 

  I: Sa presupunem ca am devenit dependenti de ceva si am ajuns la  disperare. Cum incepem sa abordam problema, care este modul cel mai  eficient de a iesi din acest mecanism?

  R: Cat timp avem? Asta este o intrebare de milioane! De fiecare data cand sunt la un interviu sau la televizor si mai sunt doar cateva minute,  realizatorul ma intreaba "Cum sa ne schimbam?" Eu ii raspund sa vina la  cursurile mele.

  De fiecare data cand avem un gand se emite o substanta chimica.

Gandurile  bune emit anumite substante chimice care ne fac sa ne simtim bine. Ganduri negative emit substante care ne fac sa ne simtim negativi.

  Deci, acest lucru eteric numit gand produce un set de reactii chimice in  creier care activeaza circuite care incep sa ne faca sa ne simtim exact in  modul in care gandim .

  Avem un gand despre nesiguranta, in cateva secunde ne simtim nesiguri. In  momentul in care incepem sa ne simtim asa cum gandim, deoarece creierul  este intr-o continua comunicare cu trupul, incepem sa gandim in modul in  care ne simtim. Si atunci creierul emite mai multe substante chimice ca sa  simtim asa cum gandim, si asa se intra intr-un ciclu.

  Acest ciclu, aceasta repetitie, cu timpul, produce o stare de a fi. Noi conditionam chimic corpul sa memoreze acea stare. Acest ciclu in care gandul devine sentiment si sentimentul gand, produce o stare de a fi in  care sentimentele devin mijloace de a gandi, sau, altfel spus, nu putem  gandi mai bine decat ne simtim.

  Daca nu putem gandi mai bine decat ne simtim, nu ne vom schimba niciodata.

  O persoana care sufera si a memorat aceasta stare emotionala timp de 20 de ani, se afla in acel sistem subconstient despre care am vorbit. Se  poate spune constient "vreau sa fiu fericit" - mintea, intelectul, spune  asta - dar corpul a memorat nevoie si suferinta.

Deci mintea si corpul  lucreaza in opozitie. Cand o persoana se decide sa faca un efort constient sa se schimbe, isi da seama peste putin timp ca face aceleasi lucruri, gandeste aceleasi ganduri si a devenit inconstienta.

  Singurul mod in care putem face aceste schimbari este sa intram in  sistemul de operare. Trebuie sa incepem sa gandim independent de mediul  inconjurator, sa incepem sa schimbam undele cerebrale, sa ne permitem noua  sa intram in acea lume subconstienta.
 
  I: Cum arata, cum functioneaza ea?

  R: Va voi raspunde dezvoltand o alta idee.

  Acelasi sistem al creierului care ne permite sa trecem de la a gandi la a  face la a fi, este acelasi sistem care ne permite sa invatam sa  experimentam si sa dobandim intelepciune; minte, corp, suflet. Ajungem la  o anumita varsta cand acele programe automate se deruleaza fara sa fim  constienti de ele. Astfel, avem un anumit comportament fata de fiecare  persoana pe care o intalnim, avem o anumita strategie cum sa actionam in conditii diferite.

  Ce se intampla pe termen lung, este ca in momentul in care aceste programe se desfasoara (la fel ca si programele din calculator atunci cand incep sa actioneze haotic), incercarea de a folosi mintea constienta  pentru a le schimba este ca si cum am tipa la calculator sa se opreasca,  sa nu mai ruleze programele.

Calculatorul va merge mai departe. Noi trebuie sa invatam sa intram in sistemul de operare si sa il schimbam.

  Scopul meditatiei, al calatoriei interioare este de a trece de mintea  egoista, care se bazeaza pe analiza amanuntita si critica, ce gandeste  fiind focalizata pe supravietuire. 

In tibetana cuvantul meditatie inseamna a deveni familiar cu, a face cunoscut. Unul dintre privilegiile de a fi fiinte umane este ca putem sa ne observam propriile ganduri, sa reflectam asupra propriilor noastre  actiuni si putem privi constient cum ne comportam si cum simtim.

  Astfel, daca incepem sa devenim familiari cu propriile ganduri inconstiente si le facem constiente, daca incepem sa cunoastem propriile actiuni si comportamente inconstiente si le facem constiente, daca incepem  sa observam cum simti, cum actionam si gandim (acest concept numindu-se  metacunoastere) , atunci putem sa ne modificam comportamentul in mod  constient si sa facem un plan cum vom gandi si vom actiona in aceleasi  circumstante.
 
  I: E similar cu ceea ce ati facut cand erati imobilizat la pat, cand
  observati fiecare gand, simtamant care aparea.

  R: Daca servea scopului meu sau nu.

 Intram in sistemul de operare atunci cand ne asezam in meditatie, cand nu mai permitem ca mediul inconjurator sa activeze aceleasi circuite in creierul nostru (cunoastem aceiasi oameni, facem aceleasi lucruri, mergem  in aceleasi locuri, avem aceleasi experiente), cand eliminam mediul inconjurator si incepem sa gandim independent de el, cand incepem sa devenim constienti de aceste programe inconstiente.  Atunci undele cerebrale se schimba, frecventa lor se micsoreaza, creierul  nu mai este focalizat pe supravietuire, egoul nu mai este atat de activ. De  fapt, permitem mintii si trupului nostru sa inceapa sa ne dea informatii.

  Daca putem face asta si devenim constienti de atitudinea de neincredere,  de indoiala fata de noi insine, atunci putem "preda" aceasta atitudine puterii din noi.

  Daca poti sa creezi 10 milioane de celule intr-o secunda inseamna ca sti mult mai multe decat mine sau tine. Daca reusesti sa coordonezi 100000 de reactii chimice pe secunda intr-o singura celula inseamna ca ai o vointa  impresionant de mare. Daca poti sa mentii o persoana in viata si sa  iubesti viata mai mult decat o face acea persoana. Daca egoul si personalitatea vor sa moara, atunci ceva mult mai mare decat suntem noi ne  iubeste neconditionat si raspunde doar daca i-o cerem.

  Aceasta minte superioara, aceasta putere, ne daruieste viata si ne sustine indiferent de cum suntem. Campul cuantic este campul care mentine  inteligenta care mentine Pamantul in miscarea de rotatie in jurul Soarelui  si este aceeasi inteligenta care face ca inima noastra sa bata.

  Cand incepem sa trecem catre starea de a fi, deoarece am inceput sa  invatam, sa experimentam, sa memoram noi emotii si sa le dez - invatam pe  cele vechi, atunci unul dintre lucrurile care se intampla (deoarece am  facut gandul mai real decat orice altceva), dupa ce "predam" acea stare  emotionala care ne limita, este ca putem sa ne reinventam pe noi insine.

  Exista suficiente experimente stiintifice care sa dovedeasca ca putem  schimba creierul doar gandind in mod diferit.

Cati oameni isi acorda timpul necesar sa faca asta?

Putini si stiti de  ce?

Pentru ca in trecut, ori de cate ori am avut un sentiment neplacut,  modul in care am scapat de el a fost sa ne ocupam de altceva: sa ne uitam  la televizor, sa vorbim la telefon, etc. Acel lucru exterior noua, produce  in corpul nostru o schimbare chimica de moment si ne face sa ne simtim mai  bine. Astfel, noi suntem in mod inconstient (prin asocieri subconstiente) atenti la acel lucru exterior. Identificarea acelui televizor, acelei persoane, acelui program ce ne schimba in interior si ne face sa ne simtim bine, este un eveniment de sine statator si asta este ceea ce creeaza  identificari si asocieri puternice.

Traducere Viorica Mocanu

vineri, 20 februarie 2009

DESPRE EGO - Wayne W. Dyer




 1. INCETATI SA VA MAI SIMTITI OFENSATI.



  

         Comportamentul celorlalti nu este un motiv pentru a nu mai actiona.

Ceea ce va ofenseaza, doar va slabeste si mai mult.

În cazul in care cautati ocazii pentru a va simti ofensati, le veti gasi la orice ora.

Acesta este ego-ul vostru in plina actiune, care va convinge ca lumea nu ar trebui sa fie asa cum este.

Dar voi puteti sa apreciati viata si sa va potriviti cu Spiritul universal al Creatiei. Puteti atinge puterea intentiei, prin faptul de a fi ofensat. Va rog, actionati pentru a eradica ororile lumii, care emana din identificarea masiva cu ego-ul, dar stati in pace. Cum spune Un Curs in Miracole: Dumnezeu este pace, voi care sunteti o parte din Dumnezeu nu sunteti acasa, decat atunci cand sunteti in pace. A va simti ofensati inseamna a creea aceeasi energie distructiva care v-a ofensat si va conduce catre atac, contraatac si razboi.

 2. ELIBERATI DORINTA DE A CASTIGA. 

        Ego-ului ii place sa ne categoriseasca in castigatori si invinsi. Cautarea castigului ca pe ceva sigur, inseamna a evita contactul constient cu intentia. De ce? Pentru ca, in final, castigul este imposibil tot timpul. Cineva va fi mai rapid, mai norocos, mai tanar, mai puternic si mai destept si voi va veti simti fara valoare si nesemnificativi. Voi nu sunteti castigurile sau victoriile voastre. Poate ca va face placere sa concurati si sa va distrati, intr-o lume in care castigul este totul, dar voi nu trebuie sa fiti acolo in gandurile voastre. Nu exista invinsi, intr-o lume in care noi toti impartim aceasi energie. Tot ceea ce puteti spune este ca intr-o zi faceti ceva la un anumit nivel, in comparatie cu nivelele celorlalti in acea zi. Dar azi este o noua zi, cu alti competitori si noi circumstante. Voi sunteti, in continuare, prezenta infinita intr-un corp care este cu o zi mai batran. Eliberati nevoia de a castiga, nefiind de acord cu ideea de a fi invingatorul sau invinsul. Aceasta este frica ego-ului. Daca corpul vostru nu functioneaza intr-o forma de invingator, in aceasta zi, pur si simplu nu conteaza, daca nu sunteti identificati exclusiv cu ego-ul vostru. Fiti in pace si acordati-va cu energia intentiei. Si, paradoxal, desi abia observati, mai multe din aceste victorii vor aparea in viata voastra, de indata ce nu mai alergati atat de mult dupa ele.

 3. ELIBERATI NEVOIA DE A AVEA DREPTATE.
  
          Ego-ul este sursa a multe conflicte si disensiuni, pentru ca va impinge in directia de a spune altor oameni ca gresesc. Cand sunteti ostili, v-ati deconectat de la puterea intentiei. Spiritul creativ este bland, iubitor si receptiv; nu este furios, plin de resentimente sau tristete. Eliberand nevoia de a avea dreptate in discutiile si relatiile voastre, este ca si cum i-ati spune ego-ului vostru, eu nu sunt sclavul tau. Eu vreau sa imbratisez bunatatea si resping nevoia ta de a avea dreptate. De fapt, ii voi oferi acestei persoane o sansa de a se simti mai bine, spunand ca ea are dreptate si sa ii multumesc pentru ca mi-a aratat directia adevarului. Cand eliberati nevoia de a avea dreptate, veti fi capabili sa aveti o legatura mai mare cu puterea intentiei. Dar amintiti-va ca ego-ul este un luptator hotarat. Am vazut oameni care si-au terminat o relatie, din cauza nevoii de a avea dreptate. Va sfatuiesc sa eliberati aceasta nevoie a ego-ului, oprindu-va in mijlocul discutiei si intrebandu-va : vreau sa am dreptate, sau sa fiu fericit? Cand alegeti sa fiti fericiti, iubitori, spiritualizati, legatura voastra cu intentia capata forta. In final, aceste momente va extind noua voastra legatura catre puterea intentiei. Sursa universala va incepe sa colaboreze cu voi, pentru a crea viata pe care ati intentionat sa o traiti.

 4.ELIBERATI NEVOIA DE A FI SUPERIOR .

      Adevarata noblete nu inseamna a fi mai bun decat altcineva. Inseamna a fi mai bun decat erai tu. Stati concentrati asupra evolutiei voastre, fiind in mod constant constienti ca nimeni pe aceasta planeta nu este mai bun decat altcineva. Cu totii emanam din aceeasi forta a vietii creative. Cu totii avem o misiune, aceea de a ne realiza esenta noastra; tot ce ne trebuie pentru a ne indeplini destinul ne este disponibil. Nimic nu este posibil, cand va considerati superiori fata de altii. Se spune, si este adevarat, ca noi toti suntem egali in ochii lui Dumnezeu. Eliberati nevoia de a fi superiori, observand desfasurarea lui Dumnezeu in toata lumea. Nu-i evaluati pe ceilalti dupa aparente, realizari, posesiuni, sau alte indicii ale ego-ului. Aceste sentimente de superioritate va trimit departe de intentie. Faptul de a fi special duce mereu la comparatii.

  

 5. ELIBERATI NEVOIA DE A AVEA MAI MULT.
  
    Mantra ego-ului este: mai mult . El nu este niciodata satisfacut. Indiferent cat de mult realizezi sau castigi, ego-ul va insista ca nu este destul. Va veti gasi intr-o permanenta stare de impotrivire; si eliberati posibilitatea de a ajunge acolo vreodata. Totusi, in realitate, deja ati ajuns, iar felul in care alegeti sa folositi acest moment prezent al vietii voastre, este alegerea voastra. In mod ironic, cand incetati sa mai aveti nevoie de mai mult, mai mult din ceea ce va doriti incepe sa apara in viata voastra. Din moment ce v-ati detasat de nevoia de a avea, va este usor sa o pasati altora, pentru ca voi realizati acum de cat de putin aveati nevoie, pentru a fi satisfacuti si in pace. Sursa universala este mereu multumita de sine, se extinde constant si creeaza viata noua, nu incearca niciodata sa-si incetineasca creatiile, pentru scopul sau egoist. Creeaza si elibereaza. Cum eliberati nevoia ego-ului de a avea mai mult, va uniti cu acea sursa. Voi creati, atrageti catre voi si apoi eliberati, nu cereti niciodata sa vina mai mult la voi. Ca o apreciere a tot ceea ce apare, invatati o lectie importanta, pe care a predat-o sfantul Francis de Assisi: ''daruind, vom dobandi''. Permitandu-i abundentei sa curga la si prin voi, va acordati la sursa voastra si garantati ca aceasta energie va continua sa curga.
  

 6.ELIBERATI NEVOIA DE A VA IDENTIFICA CU REALIZARILE VOASTRE.
  
 Acesta ar putea fi un concept dificil, daca voi credeti ca sunteti realizarile voastre. Dumnezeu scrie toata muzica, Dumnezeu canta toate cantecele, Dumnezeu construieste toate cladirile, Dumnezeu este sursa tuturor realizarilor. Va pot auzi ego-ul protestand cu voce tare. Totusi, stati conectati la aceasta idee. Totul emana din Sursa. Voi si acea Sursa sunteti unu. Voi nu sunteti acest corp si realizarile sale. Voi sunteti observatorul. Observati totul; si fiti recunoscatori pentru capacitatile pe care le-ati acumulat. Dar oferiti tot creditul puterii intentiei care v-a adus in existenta si a carei materializare sunteti. Cu cat aveti nevoie sa va preluati meritul pentru realizarile voastre, cu atat mai mult stati conectati cu cele sapte fatete ale intentiei, cu atat mai liberi va simtiti sa realizati si mai multe oportunitati vi se vor ivi. Cand va atasati de acele realizari si credeti ca voi singuri faceti toate acele lucruri, parasiti pacea si recunostinta pentru sursa.


 7. ELIBERATI-VA REPUTATIA.
  

 Reputatia voastra nu este localizata in voi. Se afla in mintile altora. Asadar, voi nu detineti controlul asupra ei. Daca vorbiti in fata a 30 de persoane, veti avea 30 de reputatii. A va concecta la intentie inseamna a va asculta inima si a va conduce pe baza a ceea ce va spune vocea interioara. Daca sunteti foarte ingrijorati despre cum va vor percepe ceilalti, atunci va deconectati de la intentie si permiteti ca parerile celorlalti sa va ghideze. Acesta este ego-ul vostru in toata splendoarea lui. Este o iluzie care sta intre voi si puterea intentiei. Nu este nimic din ce nu puteti face, decat daca va deconectati de la puterea sursei si deveniti convinsi ca scopul vostru este sa le demonstrati celorlalti cat de superiori si de maestri sunteti si cum va cheltuiti energia, incercand sa va castigati reputatia printre celelalte ego-uri. Faceti ceea ce faceti, pentru ca vocea interioara este intotdeauna conectata si are recunostinta fata de sursa care o directioneaza. Stati detasati fata de rezultat si luati-va responsabilitatea pentru ceea ce va apartine: caracterul vostru. Lasati-i pe cei care discuta despre reputatia voastra, intrucat asta nu are nici o legatura cu voi. Sau cum se spune: felul in care vorbesti despre mine, nu are nici o legatura cu persoana mea.

(Traducator anonim)

miercuri, 28 ianuarie 2009

CAPTIVITATEA FRICII - Alfried Längle


 Principiul eficientei ascunse din Intentia Paradoxa

a lui V. Frankl


 Original: Im Bann der Angst. Das versteckte Wirkprinzip der Paradoxen Intention von V. Frankl. In: EXISTENZANALYSE 20, 2, Nov. 2003, 4-11

 
 

Plecand dela efectul surprinzator al Intentiei Paradoxe in terapia fricii se relateaza pe scurt tehnica acesteia.

Pentru intelegerea actiunii I.P. se elaboreaza o viziune fenomenologica a fricii, renuntandu-se la continuturile ei. Astfel se evidentiaza rolul vointei si a atitudinii persoanei fata de frica anticipatorie, precum si relatia omului fata de capacitatea de a-putea-fi in conditiile si ofertele lumii factice. Din punct de vedere existential se constata ca dezvoltarea fricii se datoreaza incapacitatii de-a-putea-lasa ceea ce este dat si incapacitatea de-a-putea-primi ofertele lumii. Ca urmarea acestei atitudini vointa se hipoertrofiaza, „vrand“ sa influenteze domenii fatza de care n-are acces. 

Intentia Paradoxa este un exercitiu atat in delimitarea vointei pentru acele domenii in care poate fi folositoare precum si o introspectie si recunoastere a faptului, ca pe cale directa, vointa nu este in stare sa creeze realitati Cunoscand structura vointei, se poate ajunge la inversarea intentiei volitive, omul folosindu-se de libertatea de a-si dori chiar situatia temuta. Astfel persoana poate sa infrunte frica.Acest procedeu permite o auto-distantare, dar se bazeaza in fond pe o schimbare de atitudine.
 
Cuvinte cheie: frica, Intentia Paradoxa, vointa, Analiza Existentiala
 
 
1. Introducere

Cine afla prima data despre tehnica Intentiei Paradoxe (Frankl 1959,724ff; 1987a,37; 1982b,184ff; 1982c, 159ff) ori va rade de ea ori se va revolta.

Nu e oare aproape pervers sa-i soliciti omului, care oricum sufera de frica , sa isi doreasca tocmai de ce ii este frica?! Sa-si doreasca de ex: sa faca un infarct cardiac. Asta ar contrazice undeva orice judecata rezonabila.

S-ar putea tolera eventual atunci cand este vorba de temeri minore cum ar fi de ex: colapsophobie. Dar exista justificare etica si legitima pentru acest procedeu in cazuri de boli grave (de ex.frica de cancer) frica de catastrofe (de ex. prabusirea unui avion, sau accident prin prabusirea unui tunel) frica datorita unor pierderi grave de valori (aprinderea casei, coloane de hoti care ar devasta casa ) sau alte situatii periculoase (a-si dori de ex. sa moara pe rand toti membrii de familie, sau ca intr-un acces de furie omul sa-si ijunghie copilul sau iubit)? Te intrebi ce mai are asta de a face cu psihoterapia? Oare nu-l va nelinisti mai mult pe omul care si asa sufera de grave temeri, oare il va ajuta sau mai degraba ii va face mai rau.
Cum va primi un om o asemenea indicatie? Poate fi de acord, dupa ce timp de luni si ani de zile s-a luptat obsesiv sa previna asemenea pericole? Sa apreciem in mod just gravitatea fricii: exista oameni care de ani de zile n-au mai iesit in strada din cauza colapsophobiei, iar partenerii lor constransi la capatul puterilor de aranjamentele pacientilor, si angajati in insotirea permanenta sau in ajutorul controlului, se gandesc sa divorteze.
Intr-adevar putin aiurea pare aceasta tehnica. Exista si pericolul ca pacientul prin asemenea indicatii sa nu se simta inteles sau chiar sa se simta ridiculizat, considerand ca problematica disperarii si a suferintei sale nu este vazuta de terapeut. In aceste cazuri pacientul refuza tehnica si nu colaboreaza.. Acestea sunt cele mai dese efecte secundare: (Längle 1997,232, Froggio 1990,1317 f).
Daca privim cu atentie Intentia Paradoxa o sa reusim s-o intelegem mai bine. In cadrul terapiei fricii de ex. desigur nu este vorba sa provocam un infarct miocardic. Este mai degraba vorba sa aratam imposibilitatea producerii acestuia prin exagerarea propusa: adica sa solicitam pacientul sa primeasca acuma imediat, peste zece minute din nou si cel putin de 5 ori pe zi cate un infarct! O posibilitate oarecare se exagereaza pana la imposibilitate. Frankl (de ex. 1982c,160) vorbeste despre o „intentie fortzata“ sau o „vrere accentuata“ care urmeaza sa fie folosita in Intentia Paradoxa. Este vorba despre aceea atitudine care in tulburarile sexuale duce la blocari, pe care Frankl le denumeste „modelul nevrotic de reactie sexuala“.Acest model transpus in cazul fricii, produce aceias blocare, doar ca in acest caz se blocheaza frica. Aceasta reflexie a stat la baza creierii Intentiei Paradoxe de catre Frankl (1938,49) pe care a publicat-o de timpuriu.
Astfel exersarea Intentiei Paradoxe duce la experimentarea imposibilului. Omul isi da seama ca ceea ce isi propune nu poate fi realizat nici cu gandul, nici cu simtirea. (comp.efectul I.P.in Ascher 1989a, Hughes et al 1975;Seltzer 1986). Asta ii creaza o senzatia de usurare imediata. Trecand dela o premiza anxiogena printr-o „cotitura nebunateca“ spre constaterea anihilarii himerei respective- ca de ex. un infacrt miocardic – omul resimte o mare usurare care ii provoaca un zambet eliberator.
In acest fel I.P. mobilizeaza umorul (Frankl 1982c,162; Probst et al.1997), o forta eliberatoare si o distantare care permite „sa respiri adanc“ (comp.Titze 1995; Titze et al.1998). Pe de alta parte procedeul acesta ne face sa intelegem ca avem de a face cu o idee fixa cu care avem sa ne luptam si nu cu un pericol real. Acest lucru permite si indreptateste la aplicarea jucauasa a I.P.. 
 
2. Prin ce isi obtine frica forta ei?
Pentru a intelege mai bine prin ce anume isi obtine frica forta ei si ne subjuga este bine sa ne uitam la ce reuseste sa faca cu noi.
In general ii acrodam pericolului si amenintarii doar atata atentie cat sa nu actionam imprudent, in rest ne preocupa datul factic.Ne orientam spre ce este si spre ce tinem concret in maini. Cand ne este frica se schimba totul. Atentia se orienteaza in special spre ceeace ar fi posibil si ni s-ar putea intampla. Anxiosul i-ar putea veni in minte ca aici la Congresul dela Hamburg ar putea sa se imbolnaveasca. Se sperie de faptul ca asa ceva i s-ar putea intampla tocmai cand el nu este acasa! Il nelinisteste si faptul ca impotriva tuturor masurilor de precautie nu s-ar putea feri cu adevarat de boala.
Anxietatea deobicei nu se rezuma la situatia respectiva. Anxiosul simte ca s-ar putea sa i se intample si lucruri mai grave, de ex. un accident pe drumul de intoarcere. O neatentie, un defect al masinii, un altul care l-ar carambola i s-ar putea intampla cu toateca el ar conduce atent. Asemnea sentimente de a fi expus unui accident fara vina il insotesc mereu pe anxios. Nici n-are curajul sa se gandeasca la ele.N-ar vrea sa devina superstitios, n-ar vrea sa-l atzatze pe dracul, n-ar vrea sa se deoache. – Se observa cum frica poate trezi tendinte magice.
Imparatia posibilitatilor este nesfarsita. Multe s-ar putea intampla: as putea face un ictus, m-ar putea parasi partenerul, sau prin neatentia mea ar putea muri mama, numai pentruca mi-am uitat rugaciunea de dimineatza, sau fiindca astazi este in 30. si fiindca 30.03 oricum este o data critica, o data cu atatia de trei aduce nenoroc...si daca nu socotesc cu atentie, nu pot evita ghinionul si ea va muri din vina mea... 
S-ar putea intampla.... orice se poate intampla, toate cele, inclusiv cele ce nici nu ne-am putea imagina. Astfel vazute lucrurile, viata pe care o ducem, este intr-adevar teribila. De fapt nimic nu exista, care cu putina fantezie n-ar putea sa devina periculos.
Analiza Existentiala ca o psihoterapie fenomenologica nu face interpretari decat in anumite passage ale terapiei (Längle 2000a). In general nu interpretam, nu cautam simboluri sau asocieri. Ne uitam, cautam sa vedem mai in profunzime, ce anume produce aici de fapt frica? (Scheler 1954; Heidegger 1979; Lleras 2000).
Cei mai multi ar presupune desigur ca frica provine dela faptul ca nu avem putere asupra situatiei, ca nu o putem controla, ca ne simtim expusi sortii, uneltirilor celorlalti, naturii, pe scurt unor fortze coplesitoare, excesive a caror victime devenim. – Sa intrebam insa in continuare: dece acest lucru este resimtit atat de fatal? O fortza majora nu este resimtita de diferiti oameni la fel de ingrozitoare: unui suicidal pericolul nu-i face frica . Nu se teme de disparitie, de scufundare.
Fortzele majore supradimensionale ne inspira frica atunci cand se grefeaza pe o anumita atitudine in noi, care sta la baza dezvoltarii fricii. Atitudinea cea mai bazala pentru dezvoltarea unei frici este vointa de viata, sau cu alte cuvinte o vointa care se impotriveste acelor intamplari ce ar putea sa se produca in mod fatal. Daca de ex. omul vrea sa traisca, ii este groaza sa piarda viata, daca nu vrea sa piarda bani, se teme de crachul dela bursa; daca omul nu poate deloc sau numai greu sa traiasca inafara unei relatii, atunci deja gandul la o posibila despartire, ii produce frica.
Frica ne indica calea spre aceea posibilitate care ne-ar permite sa ne realizam exístenta.(Längle 1997) Ne arata , unde anume putem intui ca ar fi viata noastra, pe ce anume am putea cladi existentia noastra.
  Frica ne mai poate arata si unde exageram cu vrutul nostru, unde ne agatzam de lucruri, unde nu avem destula distanta si destul calm, unde suntem fixati spre un tzel anume, spre succes, spre dorinte. Frica mai arata unde se exagereaza in privinta anumitor rezultate sau valori (comp.Frankl 1982b,171f). In aceste cazuri ne domina un nivel inalt de anxiozitate, si suntem profund destabilizati. Dorinta de a influenta rezultatele evenimentelor, incercarea de a supune viata, nu este felul in care sa putem trai. Astfel nu ajungem la „existenta“.
Anxiozittatea aceasta exacerbata am putea-o vedea drept o reactie sanatoasa. Ea ne poate retine dela pierzanie, ne poate opri dela pierderea vietii adevarate. Frica poate fi vazuta ca o via regia spre existenta (Längle 1997). Caci existenta inseamna: a fi intr-un dialog. Ca atare existenta inseamna sa te
implici in lume dar sa te si retragi din ea, ascultand ce „spun“ lucrurile, urmarind cum se dezvolta ele. A exista insemna un permanent schimb intre a te implica si a lasa lucrurile sa se intample. Existenta inseamna a fi prezent si a pleca iarasi. O prezenta, care pregateste despartirea, o vibratie permanenta intre viata si moarte.
Cine nu permite lucrurilor sa se intample, nu poate fi niciodata un cadourisit. In acest sens Hermann Hesse ne-a sfatuit in poezia sa „Treptele“: „Ia-ti adio suflete si insanatoseste-te!
Baza fricii este reprezentata de parerea noastra ca nu putem fi in conditiile date. Daca credem sau simtim ca nu putem suporta ceea ce ne asteapta, atunci ne invadeaza simtamantul ca ne pierdem, ca pierdem pamantul de sub picioarele noastre. Avem impresia ca ne scufundam in neant care ne „distruge“.(comp.Bauer 2003). Frica arata unde este periclitata relatia cu fiintarea, unde ne intampina in-existenta. Aceasta este pe scurt rezultatul cercetarilor analitic existentiale.(Frankl 1959,725; Benedikt 1968, Längle 1997; Wicki 2003).
Forta ei o primeste frica insa abia prin noi insine. Ea ne atrage in capcana ei abia atunci cand am impresia ca nu pot lasa lucrurile sa se petreaca. A fi inseamna inainte de toate a putea lasa.lucrurile sa se petreaca, evenimentele sa se deruleze, a putea lasa si contempla evenimentele asa cum se petrec privindu-le in esentialitatea lor.
Daca insa omul simte ca „nu poate fi in acele conditii“ atunci nu poate lasa lucrurile asa cum sunt, ci cauta sa le controleze, se simte obligat sa supuna dominatiei proprii aparitia, evolutia si rezultatul evenimentelor. Asemnea control produce frica. Provine din frica si duce din nou la frica.
Frica se reduce atunci cand se reuseste sa renunte la controlul asupra rezultatului final. Ne-ar facilita mult existenta daca am putea lasa lucrurile asa cum sunt si sa ne restrangem asupra ce este pe masura noastra cat si pe masura lucrurilor. 
Desigurt pentru a putea ajunge la o asemenea tzinuta de calm este nevoie de sprijin interior. Conditiile prelimiare unei existente implinite sunt enuntate in teoria motivatiilor fundamentale (Längle 1999; 2002). Daca omul este posedat de senzatia ca in conditiile acestea nu poate deloc sau doar cu greu exista, atunci cum ar putea lasa evenimentele sa se petreaca? Cum sa se poata accepta un infarct, daca te domina sentimentul de a nu putea supravietui un asemenea eveniment? Si am putea lua toate exemplele de mai inainte, care mi-ar ingreuna viata in asa fel incat „n’ar mai fi viata“ cum ar fi de ex. daca as fi parasit de partener, daca as ajunge internat la psihiatrie, daca as cadea la examen, ar fi ca si cum s-ar fi „terminat“ cu mine chiar daca as supravietui fizic, dar n-as mai putea face ceea ce mi-ar place, cum sa pot ramane calm in asemenea situatie? N-ar fi pura neglijenta sa nu intervii la timp pentru a evita evenimentul? Ce s-ar putea face altceva decat sa inerci sa impiedici instalarea evenimentului? Apararea aceasta se produce din dragoste fatza de viata, fatza de sine insusi si fatza de viitorul propriu.
Chiar in acest punct se inchide capcana si incepe cercul vicios al fricii: cu cat mai putin poate omul, cu atat mai mult incepe sa vrea. Cu cat ai mai putina putintza, cu atat aspiri mai mult s-o ai. Cu cat esti mai slab, incepi sa fortezi lucrurile. Cu cat mai putin poti suporta sa fi parasit cu atat mai mult incerci sa eviti, trebuie sa incerci. Omul se obliga sa insiste tot mai mult si nu reuseste decat sa obtina opusul. Premizele de a se produce situatia temuta, se amplifica prin comportamentul propriu. Watzlawick (1981,91; 1984) ar vorbi despre „self-fulfilling prophecies“. La cooperarea aceasta in propria nenorocire, dezastrul cel mai mare este faptul, ca actiunea liber consimtita este tot mai ingradita de presiunea fortzata a coerciziunii. Omul „trebuie“ sa contracareze si viata devine ne-libera va fi blocata de o stare „angoasanta“. Substratul existentei se pierde peu a peu.
 
3. Vointa
Daca lipseste degajarea, vointa devine coercitiva. Aceasta este paradoxia vointei: numai o vrere care iti permite sa si poti lasa lucrurile, - care nu trebuie sa se implineasca - este o vointa libera. In cazul fricii vointa libera face loc obligativitatii coercitive, actiunea se transforma intr-una obligatorie, omul ne mai putand altfel, traeste in credinta, ca numai astfel evita dezastrul. Aceasta vointa coercitiva care provine din „incapacitatea de a putea fi“ este un motiv pentru care vointa devine ne-libera.
Un alt motiv este tzelul inspre care se orienteaza vointa. Astfel vointa se cramponeaza in asigurarea rezultatului.Vrea sa oblige realitatea, sa domine coincidenta, sa realizeze succesul, sa anticipeze soarta.
In fond vrea imposibilul. Oare intuieste anxiosul acest lucru in vrerea sa? Isi da seama ca se pozitioneaza intr-o postura trufasa, care nu-i permite sa fie subiect in acesta lume, sa nu fie „supus“ (cum sugereaza originea cuvantului subiect: subicere = a se supune), adica sa fie un ins supus conditiilor si daturilor existente? Oare isi da seama, ca prin intentia sa se departeaza de fundamentul realitatii existentiale? In stradania sa fortzata resimte fara indoiala propria-i impotentza, inaccesibilitate, imposibilitate si esuare. Simte ca de fapt nu este posibil ceea ce intentioneaza el. A se afla in imediata apropiere a esuarii, a naufragiului, produce frica. Din acest punct de vedere frica este o perceptie adecvata a unei realitatii existentiale.
Orientarea spre tzel, spre rezultat si nu spre mijloace, spre cale, evidentiaza o insusire proprie vointei aceea de a deveni coercitiva si ineficienta. Cine se concentreaza asupra faptului sa nu colabeze, resimte implicit incapacitatea vointei, caci rezultatul nu tzine doar de vointa. Vointa nu garanteaza siguranta. Cine nu poate accepta sa colabeze vreodata, nu mai ajunge sa traiasca cu adevarat. Se va crispa inutil, caci si cea mai intensa vointa-de-a-nu-colaba, va ramane ineficienta.
Vointa este un dat omenesc si nu o potentialitate divina. Ea este limitata in eficienta ei si in modul ei de actiune. Trebuie sa actioneze cu lumea si sa caute mijloacele cu care opereaza in lume. Cine nu vrea sa colabeze poate de ex. sa nu bea alcool, sa faca sport, sa faca cure Kneipp, dar tot restul trebuie sa ramana deschis. Acest fel de a vedea vointa nu contrazice faptul ca potentialitatea vointei este intr-adevar extraordinara. Nu degeaba spune vorba: „vointa muta muntii“- dar pentru asta are nevoie de mijloace! Cu vointa nu putem creia rezultatul, asa precum Dumnezeu a creiat lumea.
Greseala vointei anxioase este deci ca fixeaza cu privirea tzintita doar rezultatul, in loc sa se preocupe de posibilitatea de a fi. Structura noastra existentiala este de asa maniera incat noi sa stim sa ne ancoram viata in lume, sa acceptam daturile ei, sa lucram cu ele, si prin ele sa ajungem la tzinta. Intentia de a ajunge prin vointa la ceva, ce oricum nu este posibil, duce pe cale directa la esuare. Asta se simte. Si frica creste.
 
4. Paradoxul
Cum putem infrunta aceasta evolutie a fricii? Cauzele ei, spuneam, ca ar fi trairea unei atitudini false : adica dorintade a evite ceva care nu este in directa legatura cu vointa. De aceea este indicata o schimbare de atitudine, o reorientare. Spuneam mai inainte ca vointa atunci este puternica, cand este cuplata cu capacitatea de a putea lasa. Vointa atunci este puternica cand este orientata spre o actiune si o exersare concreta, cu ajutorul mijloacelor care ii stau la dispozitia vointei, sub forma de instrumente. Tocmai aceasta semnificatie are notiunea de „paradox“: a exersa lasatul. (comp.Längle 1987a).
Cuvantul grecesc doxa inseamna o parere, o imagine, o aspiratie. Para-dox inseamna deci „opusul asteptarii“, „altfel decat imaginatul“. La origine cuvantul doxa provine din dechomai, ceea ce inseamna „a lua in primire“ sau „a intinde mana deschisa“. Daca recurgem la aceast sens al cuvantului doxa, ajungem la intelesul fenomenologic al paradoxului. In traducere inseamna deci: „a renunta la parere si dincolo de ea a lua realitatea in primire.“
 
5. Intentia paradoxa
Cine sufera de o frica anticipatorie va fi experimentat de ani de zile, incapacitatea vointei proprii. A aflat ca nu a putut exclude cu toata vointa, cu toata stradania si toate intentiile sale eventualitatea unui colaps, unui infarct sau de a fi parasit. Nici cea mai intensa vrere nu a fost in stare sa impiedice posibilitatea experimentarii unui colaps. - Ce efect a avut deci vointa sa?
Un pacient de 37 de ani reda, cum viata sa s-a axat tot mai mult in jurul fricii, cum a evitat tot mai mult de a iesi singur, cum de frica colabarii a convins-o pe nevasta sa, sa-l duca si sa-l aduca dela serviciu. Descrie cat de minutios si-a controlat pulsul, se privea in oglinda cu atentie, cum vizita medicii. Si-a dat intr-adevar o osteneala imensa, dar frica nu l-a lasat. Dimpotriva, cu toate incercarile sale frica a crescut in mod continuu. Cu cat mai multe asigurari, cu atat mai multa frica a experimentat. Cu cat mai multe masuri de evitare, cu atat mai multa nesiguranta. Intrase intr-o spirala invrajbita, pana n-a mai putut..Pana ce nevasta sa a intrat in greva. Pana ce a fost pericilitat sa-si piarda slujba. Pana ce el insusi n-a mai putut suporta situatia.
Cand a realizat ca nu poti anihila frica cu vointa, a cautat ajutor dinafara. Si-a dat seama ca degeaba iti spui „nu vreau sa-mi fie frica“. De putut, poti sa-ti spui, dar nu duce la nimic. Poti sa-ti spui „pentru nimic in lume nu vreau sa colabezi“. Dar aceasta nu impiedeca aparitia niciunui colaps. Din contra, cu vremea se pregateste terenul pentru colaps.
Tocmai acest efect limitat al vointei poate fi folosit dpv.terapeutic. Aici sta ascuns principiul de actiune a Intentiei Paradoxe.: folosirea neputinta vointei pentru invingerea fricii. – Este paradox, nu-i asa? Cine poate sa reueasca ceva cu o neputinta?
Gonesti spre starea de frica in momentul in care iti spui:“nu vreau sa am frica – nu vreau sa colabez!“ In traducere asta inseamna de fapt: „nu vreau ca viata sa fie asa cum este. Nu vreau sa mi se intample lucruri neplacute, accidente, esuare. Nu sunt de acord cu aceste conditii ale existentei, nu vreau sa le accept, vreau sa le combat. Cu ele nu pot sa-mi duc viata, ca sa fie viata asa cum mi-o inchipui eu!“
Dar este fatal sa te impotrivesti realitatii si sa nu realizezi nimic cu aceasta. Dar daca vointa nu este eficienta, neputand duce la succes, atunci spre surpriza tuturor, dece sa nu o utilizezi chiar in mod opus? Dece n-ai fructifica aceasta cunoastere, ca simpla vointa nu poate schimba si nu are efect asupra realitatii exterioare?
Neputand evita cu vointa un colaps, un infarct, faptul de a fi parasit, atunci aceste situatii nici nu pot fi induse prin vointa! Caci a-ti spune: nu vreau sa colabez, este tot atata de inefecient ca opusul, anume: sa spui ca:vreau sa colabez chiar acuma, pe loc! Vointa nu are efect instantaneu asupra succesului. Baza concretiunii paradoxiei este acceptarea limitelor vointei, pana la acceptiunea neputinta vointei. Doar capacitate de a putea lasa ne elibereaza din stramtorarea capcanei coercitive, printr-o aplicare activa si jucausa a realitatii principiului enuntat.
In cazul folosirii acestui comportament surprinzator, aiurit, care aparent mentine tulburarea, observam ca ea nu va avea niciun efect asupra conditiile externe de viata reala
Dar ce efect are asupra comportamentului persoanei insasi?. Ce inseamna pentru ea faptul ca dintr-odata isi permite sa-si doreasca opusul? Oare nu provoaca soarta, nu evoca „spiritele rele“? S-ar putea sa devii superstitios cu asemenea proceduri. Intentia Paradoxa anihileaza si dorinta superstitioasa privind siguranta. Dar desigur este nevoie de mult curaj sa infrunti frica in felul acesta! Aici am ajuns la granitele aplicarbilitatii I.P: Fara o anumita doza de curaj pentru a infrunta spaimele „abisurilor omenesti, caruia ii suntem atat de aproape“- cum a formulat o pacienta – nu este posibila acceptiunea si suportarea necesara. Daca persoana nu-si poate mobiliza curajul inseamna ca avem de a face cu o tulburare de personalitate anxioasa sau cu o fixare in magic.
I.P. este o solicitare spre a lua atitudine, pe un teren sigur, stiindu-se ca nu exista niciun efect asupra realitatii exterioare si, ca nu este vorba despre o provocare a sortii, ci a curajului. Tot, ceea ce se intreprinde, consta pur si simplu in schimbarea spre o noua atitudine fatza de frica. Intentia este sa nu se mai permita ca gandirea si comportamentul persoanei sa fie dictate de frica. Omul „este atat de liber“ si isi permite „obraznicia“ sa –si trateze frica in mod jucaus, in loc sa-i urmeze dictatul.
Faptul ca frica poate ajunge atat de puternica la om, tine in mare masura de vointa. Cum el nu „vrea“ sa admita (desigur pe baza emotiilor, a psihodinamicii) sa i se intample lucruri neplacute, se cramponeaza de „firul de pai“ vointa, pentruca aceasta nu numai sa inlesneasca, dar sa si creieze realitatea. In accesul terapeutic, tocmai prin aceasta participare a vointei la producerea fricii, se va putea miza pe langa psihodinamica si pe vointa. Primul efect terapeutic va fi recunoasterea, constientizarea faptului, ca vointa pura nu are eficienta directa in lume. Asta il ajuta pe om sa-si poata suporta mai lesne frica, caci realizeaza cu claritate, ca persistand in simpla vointa de negare aceasta il va duce doar la paralizarea existentei sale ca persoana, deoarece el astfel se refuza bazei sale existentiale. Aceasta vointa negativa se sustrage realitatii lumii cu legile ei proprii (slabirea primei motivatii fundamentale, baza pentru A-Putea-Fi).
Autodistantarea pe care o inlesneste I.P. ofera spatiu pentru propria persoana, pentru actele ei volitive si pentru deciziile ei. Aplicarea I.P ii mai ofera omului si experienta, ca lucrurile de care se temea nu se intampla neproducandu-se nicio schimbare in lume, fapt care ii confera sprijin, aceea incredere de fond despre care vorbeste Frankl. Experimentarea faptului ca omul poate deveni activ in confruntarea cu frica, ii confera ocrotire, protectie.
I.P ajuta.astfel la realizarea celor trei premize fundamentale ale primei MF a dimensiunii ontologice a existentei: ocrotire, spatiu, sprijin. In acest fapt rezida efectul ei.
Prin atitudinea paradoxa omul devine din nou liber, se ridica deasupra situatiei, ajunge intr-o postura de superioritate, datorita noii cunoasteri si a hotaririlor sale. Putem zice ca prin experimentarea libertatii spirituale omul a ajuns sa-si invinga psihicul cu fixarile sale psihice coercitive. Acesta este aspectul de autodistantare care este propriu I.P. (Frankl 1982b).
Dezvoltarea Motivatiilor Fundamentale in cadrul AE a scos la iveala si un alt aspect al eficientei I.P. fiind vorba preferential de autoacceptiune in procesul fricii. Fixarea coercitiva a psihicului poate fi vazuta si ca o incercare de autoajutorare, ce indica un deficit, instalat de fatza ce abisurile existentiale.Psihodinamica ne indeamna mai degraba spre structurile ce ofera stabilitate in existenta, tocmai din motivul de a nu cade intr-un „pericol existential“, anume de a trece pe langa viata, pe langa profunzimile ei. O existenta implinita presupune pe de o parte o realizare de sine ca persoana inimoasa, curajoasa, pe de alta parte insa si o luare de atitudine fata de realitatea cu toate conditiile ei inamovibile dar si posibilitatile ei schimbatoare. Baza existentei - spre care ne indruma frica – este realitatea in care ne aflam si de care tinem. Viata se desfasoare in aceasta realitate „confrontativa“ , care nu se muleaza dupa dorintele noastre, ci care ne devine un „vis-a-vis“ cu legile sale proprii, un „partener“ cu o „sira a spinarii“ anume, care ne solicita sa ne realizam existenta proprie. Vointa noastra nu a creat aceasta lume, asa ca nu poate sa se ridice deasupra ei, nici motivat nici aleator. Aceasta demitizare a plenipotentei vointei duce la atitudinea existentiala adecvata, anume: orice acces spre fiintare incepe cu un act de a lasa, a putea-lasa.
Dpv.analitic existential I.P. se dovedeste a fi o schimbare de atitudine. Frankl (1982b) a decelat in ea mai degraba un act de autodistantare, pentru a scapa de simtamintele anxioase. Felul de abordare a temei influenteaza atitudinea terapeutica fatza de frica si munca pregatitoare, ca si explicarea si folosirea I.P. In functie de concept se va ajunge la o atitudine acceptanta sau una de respingere fatza de frica.(Probst (2003). Prin schimbarea atitudinii se induce o acceptanta a existentei abisale producatoare de frica; prin autodistantare (in fond mentinandu-se frica) se incearca o indepartare de simtamintele neplacute. Acest procedeu simptomatic nu exclude totusi o autoacceptanta in frica. Doar ca drumul nu este direct. Unor pacienti le vine greu sa practice I.P. prin autodistantare.
Paradoxul existential care ni se arata in I.P. este faptul ca: libertatea o putem trai daca acceptam si ne supunem la conditii. Liber este acela, care recunoaste ca este limitat, ca poate esua, ca poate avea ghinion, ca isi poate permite daca trebuie, sa colabeze, ca poate accepta asta fiindca tocmai asta tine de viata, chiar sa faca un infarct cardiac, ca ii permite celuilalt, sa fie atat de liber, incat sa-l paraseasca, daca el vrea. Tocmai asta ne face liberi sa vedem si sa acceptam vointa noastra in delimitarea ei.
Acceptarea delimitarii existentei ne confera „increderea fundamental in existenta“ cum a subliniat Frankl.(1959,725; 1982a,283) Ea ne obliga sa ne orientam mereu din nou spre bazele solide ale fiintarii, sa ne cautam sprijin in profunzimi. Frica ne ajuta sa ne distantam de conceptele, ideile, dorintele, tzelurile si simtamintele noastre.
Acceptiunea limitarii noastre nu trebuie sa fie o pierdere, ci atunci cand focusam esentialul, ne poate libera spre ceea ce ne sta in putinta. Totodata permite celorlalti si „lumii“ sa realizeze posibilitatile lor. Astfel se poate infiripa un dialog, un schimb propice intre unul si celalalt. Asa devine existenta.
 
6. Folosirea practica a I.P.
I.P. este indicata acolo unde este utila intreruperea „incremenirii vointei“, acolo unde magia fricii ne fura libertatea si ne face sa credem ca „nu ai voie sa gandesti altfel, caci atunci ti se intampla ceva!“ Omul se teme sa provoace el insusi tocmai acel ceva de care ii este frica si crede chiar ca a voit asta. Aceasta atitudine se gaseste in cazul fricii de frica, care sta la baza fobiilor (Frankl 1959,1975,1982b, ca si Froggio 1990) Este dela sine inteles ca sa I.P sa se aplice. in acele cazuri in care a prevalat atitudinea de respingerea situatiei temute si experimentarea frustrarii a vointei proprii. Ceea ce conteaza la I.P. este decizia de a dovedi in cadrtul unei probe existentiale ineficacitatea vointei in crearea directa a realitatii. Prin aceasta inversare a vointei dispare fixarea de pana atunci si se poate ajunge la o noua deschidere spre realitate.
Aceasta incercare spirituala ne mai ofera pe deasupra o noua experienta privind sprijinul dat de structurile lumii: aflam ca daca ne incredem si ne lasam in seama structurilor realitatii, suntem purtati de acestea.. Aflam, ca si in cazul, in care s-ar scufunda straturile pe care ne bazam, exista altele mai in profunzime care ne sustin si ne sprijina, pana chiar la baza fundmanetala a fiintarii care ofera un ultim sprijin.(Längle2000bb). Frica ne face sa ne straduim sa cautam aceste structuri ale profunzimii. 
Deseori se confunda I.P. cu Interventia Paradoxa (vezi de ex. Wolf 2000) Nu numai numele se aseamana dar exista si paralele in procedeele folosite, daca sunt privite doar la suprafata. Interventia Paradoxa este o metoda a Terapiei Sistemice si a celei Comportamentale. Terapeutul il solicita pe pacient sa nu se opuna fixarii voltiive ci ii sugereaza sa-si mentine sfortarile pentru a intensifica simptomul, cu scopul de a-l deconditiona (comp.Wolf, Weecks et al.1985a). Daca de ex. un client sufera de o obsesie de a controla totul, i se prescrie sa nu abandoneze acest simptom, ci sa-l exerseze toata ziua pana oboseste si se plictiseste. Astfel clientul isi supune simptomul controlului sau.(idem)
  Spre deosebire de acest procedeu in cazul I.P. clientului nu i se da (dinafara) o indicatie de comportament, ci este solicitat a-si schimba atitudinea sa (interioara) fata de frica, mobilizand astfel potentialul personalitatii proprii. Astfel se rezolva o „neintelegere ontologica“;: anume aceea de a fi victima impotentei, a expunerii la neajutorare fata de frica care escaleaza si paralizeaza orice actiune.
Frica este intr-adevar experimetnarea starii de a-nu-putea-fi adica de a nu putea suporta situatia dpv.spiritual, emotional si fizic, ca o persoana care ar fi in stare sa actioneze. Sentimentul fricii de a nu putea fi este corect – dar se refera nu la lume ci la persoana insasi: Omul nu mai reuseste sa actioneze liber. In intelesul analitic existential I.P. nu cauta sa-l invete pe pacient sa se controleze ca in Interventia Paradoxala, ci sa invete sa poata lasa (frica)* 
Dezechilibrul in relatia cu fiintarea (existenta), cauzata de stergerea delimitarilor intre a voi si a putea lasa se reechilibreaza, permitand omului sa poata actiona in felul sau originar din totdeauna. Isi va gasi locul in lume si va putea face ce e de facut si lasa ce-i de lasat.
Astfel frica ne face sa experimentam, ca pentru conditia noastra umana este bine si degrevant sa putem trai cu delimitarile si finalitatea noastra. Si ca in felul acesta putem „in-sfarsit trai“.
 

Bibliografia 
Ascher LM, Bowers MR, Schotte DE (1985a) A Review of Data from Controlled Case Studies and Experiments Evaluating the Clinical Efficacy of Paradoxical Intention. In: Weeks GR (Ed) Promoting Change through Paradoxical Therapy. Homewood, Ill: Dow Jones-Irwin
Ascher LM (1985b) Die Paradoxe Intention aus der Sicht des Verhaltenstherapeuten. In: Längle A (Hrsg) Wege zum Sinn. Logotherapie als Orientierungshilfe, 130-141
Ascher LM (Hrsg) (1989a) Therapeutic Paradox. New York: Guilford
Ascher LM (1989b) Paradoxical Intention: Its Clarification and Emergence as a Conventional Behavioral Procedure. In: The Behavior Therapist 12, 23-28
Bauer E (2003) „Ich habe eigentlich vor NICHTS Angst!“ – Der existenziale Sinn der Angst bei Heidegger und in der Existenzanalyse. In: Existenzanalyse 20, 2, 12-24
Benedikt F M (1968) Zur Therapie angst- und zwangsneurotischer Symptome mit Hilfe der "Paradoxen Intention" und "Dereflexion" nach V. E. Frankl. München: Dissertations- und Fotodruck
Frankl VE (1938) Zur medikamentösen Unterstützung der Psychotherapie bei Neurosen. In: Frankl VE (1987) Logotherapie und Existenzanalyse. Texte aus fünf Jahrzehnten. Piper, München, 47-56
Frankl VE (1959) Grundriß der Existenzanalyse und Logotherapie. In: Frankl VE, v Gebsattel VE, Schultz JH (Hrsg) Handbuch der Neurosenlehre und Psychotherapie, Bd III, 663-736
Frankl VE (1982a) Psychotherapie in der Praxis. Wien: Deuticke, 4°
Frankl VE (1982b) Ärztliche Seelsorge. Wien: Deuticke, 10°
Frankl VE (1982c) Theorie und Therapie der Neurosen. München: UTB, 5°
Freud S (1900/2002) Die Traumdeutung. Frankfurt: Fischer
Froggio G (1990) L'intenzione paradossa secondo Frankl. Analisi dei principi, indicazioni e resultati terapeutici. In: Orientamenti Pedagogici 37, 6, 1290-1318
Heidegger M (1979) Sein und Zeit. Tübingen: Niemeyer
Hughes P, Brecht G (1975) Vicious Circles and Infinity: An Anthology of Paradoxes. New York: Penguin
Jaspers K (1974) Der philosophische Glaube. München: Piper
Kant I (1974) Kritik der praktischen Vernunft. Hamburg: Rowohlt
Kluge F (1975) Etymologisches Wörterbuch der deutschen Sprache. Berlin: de Gruyter, 21°
Längle A (1987a) Die Intention der "Paradoxen Intention". In: Logotherapie, Zeitschrift der deutschen Gesellschaft für Logotherapie, Nr.2, 2, 93-100
Längle A (1987b) Der Angst verfallen. Verständnis und Behandlung der Angst im letzten Therapieabschnitt. Ein kasuistischer Beitrag aus existenzanalytischer und kognitiver Sicht. In: Längle A (Hrsg) Die an Angst leiden ... Existenzanalyse und Logotherapie der Verzweiflung. Wien: Tagungsbericht der GLE, 44-65
Längle A (1997) Die Angst als existentielles Phänomen. Ein existenzanalytischer Zugang zu Verständnis und Therapie von Ängsten. In: Psychotherapie, Psychosomatik und Psychologie 47, 227-233
Längle A (1999) Die existentielle Motivation der Person. In: Existenzanalyse 16, 3, 18-29
Längle A (2000a) Die „Personale Existenzanalyse“ (PEA) als therapeutisches Konzept. In: Längle A (Hrsg) Praxis der Personalen Existenzanalyse. Wien: Facultas, 9-37
Längle A (2000b) Seinsgrund. In: Stumm G, Pritz A (Hrsg) Wörterbuch der Psychotherapie. Wien: Springer, 617
Längle A (2002) Die Grundmotivationen menschlicher Existenz als Wirkstruktur existenzanalytischer Psychotherapie. In: Fundamenta Psychiatrica 16,1, 1-8
Lleras F (2000) Phänomenologische Haltung. In: Stumm G, Pritz A (Hrsg) Wörterbuch der Psychotherapie. Wien: Springer, 513 f.
Probst Ch (2003) Wider die Trotzmacht des Geistes. Mut und Demut in personal-existenzanalytischer Angstbehandlung. In: Existenzanalyse 20, 2, 42-47
Probst Ch, Längle A (1997) Humor als therapeutisches Element in der Psychotherapie. In: Hofmann P, Lux M, Probst Ch, Steinbauer M, Taucher J, Zapotoczky HG (Hrsg) Klinische Psychotherapie. Wien/New York: Springer, 66-74
Scheler M(1954) Der Formalismus in der Ethik und die materiale Wertethik. Bern: Francke.
Seltzer LF (1986) Paradoxical Strategies in Psychotherapy: A Comprehensive Overview and Guidebook. New York: Wiley
Titze M (1995) Heilkraft des Humors. Therapeutische Erfahrungen mit Lachen. Freiburg: Herder
Titze M, Eschenröder Ch (1998) Therapeutischer Humor. Grundlagen und Anwendungen. Frankfurt: Fischer
Watzlawick P (1981) Selbsterfüllende Profezeiungen. In: Watzlawick P (Hrsg) Die erfundene Wirklichkeit. Was wissen wir, was wir zu wissen glauben? Beiträge zum Konstruktivismus. München: Piper, 91-110
Watzlawick P (1984) The invented reality. New York: Norton
Weeks GR, L'Abate L (1985a) Paradoxe Psychotherapie. Stuttgart: Enke
Weeks GR (Ed) (1985b) Promoting Change through Paradoxical Therapy. Homewood, Ill: Dow Jones-Irwin
Wicki Ch (2003) Es war nichts. In: Existenzanalyse 20, 2, 30-36
Wolf F (2000) Paradoxe Intervention. In: Stumm G, Pritz A (Hrsg) Wörterbuch der Psychotherapie. Wien: Springer, 495
 
 
Alfried Längle, M.D., Ph.D.
Ed. Suess-Gasse 10
A-1150 Viena
alfried.laengle@existenzanalyse.org
 
 
Traducere facuta de Dr.med.Wilhelmine Popa 2004


http://www.laengle.info/downloads/Angst%20-%20Hamburg%202003%20rumaen.DOC